Planeta a făcut o pasiune pentru Harry Potter. Carţile cu acelaşi nume au declanşat isterii de vânzări, filmele au ajuns la recorduri de vizionare. De ce toată suflarea, de la copiii care abia silabisesc şi până la adulţii doritori de evadare în lumi virtuale, insistă să parcurgă treptele poveştii, într-o benefică uluire? Cum a ajuns o societate – care tindea să nu mai deschidă o carte – să revină fulminant la tehnica întoarcerii paginilor, numai de dragul unui copilaş înzestrat cu forţe supranaturale? Care este secretul acestui succes?…

Răspunsul stă, probabil, în subconştientul nostru, uneori chiar în sfera conştientă. Dintotdeauna ne-am dorit să avem puteri pe care semenii noştri nu le au. Să depăşim restricţiile speciei umane şi să avem acces la o forţă nouă, la o cunoaştere deplină – la propriu şi la figurat. De câte ori, după ce am văzut un desen animat, n-am suspinat de frustrarea că nu putem avea şi noi capacităţile eroului în cauză? De câte ori n-am fi vrut sa înfăptuim un miracol?

Chiar din zorii copilăriei ne lovim de limitele umane. Am vrea să aflăm ce e dincolo de uşile închise, cum e să zbori de colo-colo, ce pălăvrăgesc animalele… E o lume cu care convieţuim fără să o cunoaştem. Condiţia de om ne impune o distanţă faţă de anumite taine.

Nu numai în copilărie batem câmpii, imaginându-ne şi dorindu-ne puteri magice, asemeni micului Harry Potter. Şi adulţii serioşi – ba chiar am putea spune că mai ales adulţii “serioşi” – ar da orice să poată aşeza lumea după toanele lor.

Un spirit justiţiar face ca de fiecare dată când ne scoate cineva din sărite, gândul nostru să aibă funcţie reparatorie, să pedepsească, să ne răzbune. Dacă vânzătoarea s-a purtat urât, vrem să-i cadă un raft în cap. Dacă poliţistul ne-a amendat, tare ne-am dori să treacă un bolid pe lângă el şi să-l stropească din vârful ghetelor până pe vârful nasului arogant. Dacă un vecin de bloc ne-a făcut scandal, îi urăm în gând să rămână blocat în lift. Ne dorim imposibilul şi realizăm ce bine ar fi să ne putem plăti fiecare poliţă pe loc, fără să mai pierdem timpul cu explicaţii.

Nu numai spiritul justiţiar ne mână către dorinţa de a avea puteri magice. Mai e şi partea de divertisment personal, de instinct hrănit de exterior. Dacă trece pe stradă o femeie superbă, un bărbat ar face oricând o vrajă pentru ca ei să-i dispară brusc hainele. ..Dacă un bărbat sexy traversează prin faţa unei femei, ea îl palpează cu privirea care ar scotoci şi dincolo de graniţa blugilor, dacă ar putea…Privirea noastră ar vrea să treacă dincolo de pereţii sălilor de duş, dincolo de barajul nasturilor, dincolo de draperiile care cenzurează imagini ispititoare.

Am vrea permanent să ştim mai mult, să avem acces la trăiri superioare celor care ne-au fost oferite prin legile firii. Harry Potter ne va fascina întotdeauna, pentru că el e simbolul celor mai mistuitoare aspiraţii umane – acelea de a avea acces la miracole, la forţe magice. Harry Potter e întruchiparea miraculoasă a tuturor viselor noastre.

//Radu Codrin Moisă